24 Dec 2017
UN CADOU RECOMANDAT DE SĂRBĂTORI – „Tu cum mai ești?”
Am primit această întrebare în Adventul Crăciunului și m-am clătinat, puțin intimidat fiind, (parcă-mi scăzuse calciu și magneziul) pentru că foarte puțini sunt ce-i care-ți adresează această întrebare și mai ales acum în agitația și aglomerația pentru ”pregătirea” sărbătorii. M-am gândit că această întrebare, poate fi un cadou nemaipomenit pe care-l poți face cuiva la aceste sărbători. Și de ce să nu începi cu familia ta ? Oricum e sărbătoarea familiei, nu ? Cine, în ziua de azi, se mai interesează – fără să-i iasă un profit cât de mic – de viața ta ? Când ți s-a adresat ultima dată întrebarea ”Tu cum mai ești ?” Oamenii aleargă, gonesc, scurmă, sunt tot mai agitați, își construiesc și niciodată nu mai termină de clădit, renovat și cumpărat ! Fiecare pentru el ! Dacă te sună, o fac pentru că au nevoie de tine, să le rezolvi ceva ! Începutul convorbirii cu întrebarea ”Ce faci/Ce mai faci ?” e protocolar, din reflex, ca și un salut. Dar, care sunt acei oameni cu adevărat interesați de starea ta, cărora le pasă de tine, care îți vor binele, care își fac timp să te asculte, care îți dăruiesc din timpul lor ? „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” Galateni 6:2  „Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi.” 1 Petru 3:8  O legendă arabă spune că regele Mesopotamiei, Ibrahim, după ce a vânat într-o zi până la prânz, s-a așezat pe iarbă ca să mănânce. În timp ce mânca, a băgat de seamă că o albină vine să ia o fărâmitură de pâine și apoi se duce. Mirat că o albină așa de mică ia o fărâmitură mare, s-a luat după dânsa. Ea a zburat până mai încolo și s-a așezat pe un copac. Acolo se afla o vrabie oarbă, care auzind bâzâitul albinei, se apropie și ea îi puse în cioc fărâmitura de pâine pe care o adusese. ”Vai ! Doamne ! zise Ibrahim, ce rușine pentru om să nu aibă dragoste pentru semenii lui, când cele mai ticăloase gângănii îi dau astfel de pilde! ” Domnul Isus, Sărbătoritul, inițiază Regula de Aur a relațiilor dintre oameni ” Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea şi Prorocii.” Matei 7:12 Cu ocazia acestor sărbători, fă-i un cadou special unei persoane ! Adresează-i întrebarea ”Tu cum mai ești ?” și ai răbdare și cu empatie, ascultă-i răspunsul ! Așa vei avea Sărbători Fericite, indiferent câte prajituri, cărnuri, cadouri și alte cele vei avea. Laurenţiu Leonaş, Prezbiter în Biserica Baptistă „Buna Vestire” din Gherla
«Inapoi la Stiri
acasa